Creștinism vs. ateism - crede și nu cerceta - Dumnezeu un mit ?

Crede și nu cerceta

Cuvintele "crede și nu cerceta" sunt puse în mod eronat perfid pe seama creștinismului. Această sintagmă este de fapt o lozincă ieftină pe care o utilizează ateii în majoritatea discuțiilor. Ei sunt tare convinși că aceste cuvinte se regăsesc atât în Sfânta scriptură cât și în majoritatea documentelor creștine ( desigur asta fiind credința lor) încercând să te facă și pe tine să crezi acest lucru. Totodată, ți se prezintă ca niște persoane care cercetează totul și nu acceptă nimic până când nu pipăie ca Toma necredinciosul adevărul.

Dar în cazul de față, de fapt, ei sunt cei care cred și nu cercetează pentru simplu fapt că nu găsim nicăieri în literatura creștină aceste cuvinte scrise. Haideți să căutăm:

La o simplă căutare pe internet uite ce găsim :

"Potrivit istoricilor, citatul îi este atribuit filozofului grec Celsus, care a trăit în secolul al II-lea. " - Sursa Adevărul - link

+

Vezi : https://doxologia.ro/clipuri/video-de-unde-vine-expresia-crede-nu-cerceta Vezi: https://doxologia.ro/video-crede-nu-cerceta-cercetati-scripturile Vezi : https://ortodoxiatinerilor.ro/intrebari-incomode/2067-crede-si-nu-cerceta-oare.

”Așadar, îndemnul „Crede si nu cerceta" nu aparține Bisericii, ci din contra, Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie contin impreuna multe indemnuri menite sa-l determine pe om sa se apropie mai mult de Dumnezeu si sa-i sporeasca credinta, prin cercetare aprofundata si cunoastere adevarata."

Iar pentru fericirea adresată de către Iisus Hristos Dumnezeu sfântului Apostol Toma : "Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”. Găsim aici explicația: https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/crede-nu-cerceta-o-gogorita-stiintifico-teologica-dumnezeu-stiinta

Prin urmare, care este cel care crede și nu cercetează? În cazul de față ateul care nu a citit nici măcar o dată Biblia , dacă ar fi citit-o ar fi dat peste îndemnul nostru Iisus Hristos (Dumnezeu -Omul ): "7.Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.8.Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide" ( Matei 7, 7-8) . Atât pe atei cât și pe creștini îi îndemn și eu: căutați și veți afla .

Dumnezeu un mit/iluzie?

Următoarea obiecție pe care o întâlnesc în discuțiile cu ei este faptul că pt. ei Dumnezeu ar fi o invenție a minții umane, că ar fi o iluzie. Însă, ei deduc eronat acest lucru din faptul că Îl confundă cu un gând uman, se raportează la El ca la o simplă idee neinspirată. Îl consideră pe Dumnezeu un concept, un raționament filosofic, iar nu o Persoană așa cum S-a revelat pe Sine, cum S-a descoperit pe Sine, mai exact o Treime de Persoane care a intrat, intră și va intra mereu într-un dialog cu omul. De fapt, El este o Persoană care se descoperă pe Sine și mărturisește despre sine :Eu sunt Cel ce Sunt. Știm de la El că este fără de cauză, necreat și necorporal - că este Duh (Duh este Dumnezeu Ioan 4,24) ( cunoaștem acest lucru de la El' iar nu dintr-un concept pompos a minții umane). El S-a descoperit pe Sine, S-a revelat pe Sine omului. Știm că S-a descoperit pe Sine lui Avraam, Isaac, Iacob, Noe ,Moise tuturor drepților și profeților din Vechiul Legământ, parțial și pe cât le era cu putință și înțelepților păgâni și la plinirea vremii a venit el Însuși pe pământ , a luat trup și a devenit ca unul dintre noi( „Cu adevărat, mare este taina creştinătăţii: Dumnezeu S-a arătat în trup“ (I Tim. 3, 16) ), Dumnezeu Adevărat și în același timp Om adevărat -Dumnezeu -Omul. Cu alte cuvinte, mai ales de la Întruparea Sa, El a devenit o evidență pentru noi și o evidență trebuie acceptată că altfel devenim ignoranți (avem această libertate nu numai să o ignoram și să o negăm, ci să ne ridicăm împotriva Ei -nu suntem forțați să o acceptăm ).

Pur și simplu creștinul acceptă această evidență numită Dumnezeu fiindcă El se revelează în calitate de Persoană în viața acestuia. Această Ființă S-a revelat/descoperit pe Sine ca Treime de Persoane, iar creștinul folosindu-și atât rațiunea cât și credința acceptă Ființa care i Se descoperă prin cuvânt, prin raționalitatea creației, prin împrejurările concrete ale vieții, prin prezența Sa în inima omului etc. Pentru majoritatea creștinilor Dumnezeu nu este o realitate dedusă logic (deci nu văd rostul pt care se spune că Dumnezeu ar fi rezultatul minții omenești), ci o realitate descoperită în propria viață (inițiativa este a lui Dumnezeu, răspunsul aparține omului), cunoașterea lui Dumnezeu fiind rezultatul unei Revelații de sus . Cu alte cuvinte Dumnezeu este precum o axiomă (AXIÓMĂ, axiome, s. f. 1. Adevăr fundamental admis fără demonstrație, fiind evident prin el însuși.) Această Evidență/Axioma Personala, Necreata, Transcendentă, Imanentă este Dumnezeu care Se descoperă pe Sine omenirii întregi chiar și Se arată în istoria omenirii în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos(Dumnezeu-Om). În știință există axiome (ca niște evidențe clare) pe care doar le accepți fără a se face vreo demonstrație (că nu se pot demonstra - acesta fiind caracterul lor), le accepți și atât, în mod asemănător stă treaba și cu Dumnezeu. Dumnezeu fiind o Evidență prin Sine Însuși(ființând prin Sine de la Sine, fără cauză pt că este necreat). Să nu uităm: " Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: "Eu sunt Cel ce sunt"." ( Ieșirea 3,14) că Sfânta scriptură ne încredințează de acest Adevăr imuabil. Cel ce vrea să refuze aceasta Evidență/Dumnezeu inevitabil își va crea propria bulă de lume, lumea fictivă a forțelor oarbe, iraționale. Acestor forțe oarbe și iraționale le va atribui printr-o credința oarbă puteri creatoare. (După părerea mea este foarte penibil și în același timp irațional să crezi că universul și omul-rațiunea, conștiința- sunt rezultatul forțelor fictive oarbe și iraționale. Ateul îți va spune că este un fapt științific, dar nu este adevărat este doar viziunea lui filosofică despre lume. De reținut, nu toți oamenii de știință sunt atei.)

Prin urmare, creștinul se încrede (crede) în Această Persoană pt. că nu i se pare rațional refuzul acestei Evidențe care îl invită la un dialog al dragostei. Creștinul îl cunoaște pe Dumnezeu din datul Revelat, iar nu dintr-un mit inventat de om . Pe Dumnezeu nu L-a inventat nimeni, nu este rodul imaginației umane, a vreunui grup de persoane, nu este un basm, o zână, moș crăciun etc. ci El pur și simplu S-a descoperit pe Sine când a binevoit oamenilor încă de la începutul lumii. De-a lungul timpului El s-a descoperit anumitor persoane ,grupuri de persoane, popoare etc. (poporului evreu, oameni drepți, sfinți, profeți, îndumnezeiți), iar la plinirea vremii S-a descoperit/S-a arătat pe Sine în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos -Dumnezeu , Dumnezeu-Omul ,cum mărturisește și Crezul creștin.

Mergând pe aceeași logică eronată cu privire la Dumnezeu (reducându-L pe Dumnezeu la un simplu concept), ateii se folosesc de un anumit vicleșug prin care cred ei că ar dovedi inexistența Lui. Vicleșugul constă în a schimba cuvântul „Dumnezeu” din orice propoziție cu alte cuvinte de acest fel: moș crăciun, zâne , pitici etc. încercând să discrediteze și să banalizeze ideea de Dumnezeu(însă nu pe Dumnezeu ca Persoană- nu pot ajunge la El). Când aceștia vă cer așa ceva într-o conversație să știți că ei se folosesc de acest sofism pueril pentru a vă duce în derută, de a vă păcăli. De astfel de clișee se foloseau și comuniștii pentru a ridiculiza ideea de Dumnezeu (nu pe Dumnezeu doar conceptul despre El ).

Acest clișeu cultural-ideologic îl folosește și Richard Dawkins în cartea lui Dumnezeu - o amăgire: „ nu este de ajuns să vedem că o grădină este frumoasă fără să fie nevoie să credem că există zâne în ea”. În acest caz se face o eroare gravă fiindcă el consideră că Dumnezeu se află înăuntrul lumii, iar nu în afara ei, ce te duce în mod direct la crearea unui idol, iar pe acest idol îl botează cu numele de: "zână". (Dumnezeul biblic este prin natura Sa transcendent,dar totodată și imanent prin energiile Sale necreate -difera complet de idolul lui Richard Dawkins ).

Omul de știință John C. Lennox în cartea sa Groparul lui Dumnezeu îi răspunde foarte frumos: „ Ele (cuvintele lu Dawkins) nu fac altceva decât să-l dea de gol, căci arată că Dawkins se face vinovat de eroare de a propune alternative false, sugerând că ori există zâne, ori nu există supranatural. Zânele din grădină pot fi foarte bine o înșelăciune, dar cum stau lucrurile cu grădinarul, ca să nu mai vorbim de proprietarul grădinii? Posibilitatea existenței lor nu poate fi respinsă într-un fel atât de superficial, fiindcă știm că cele multe mai multe grădini au și grădinari și proprietari”.1 Deci, cum pe proprietar/sau grădinar nu poți să-i confuzi sau să îi înlocuiești cu moș crăciun zânele etc., tot așa nici pe Dumnezeu nu Îl putem înlocui cu vreuna dintre ele. (O axioma nu o poți înlocui niciodată cu astfel de cuvinte moș crăciun etc).

După cum se poate observa ateii se folosesc în argumentația lor de anumite vicleșuguri ale oratoriei, tratează anumite subiecte în mod părtinitor, pun problema într-un mod demagogic și perfid pentru a ne amăgi și prosti. Vă sfătuiesc frații mei creștini să fiți cu luare aminte, să discerneți informațiile și să nu picați în capcana raționamentelor sofisticate ale ateilor ce îmbracă minciuna în adevăr.

Trebuie să mai reținem un lucru important: că "nu putem demonstra prin experimente științifice și prin logică viața cu trăirile ei autentice. Acestea pot fi cunoscute prin experiență (mai ales cele duhovnicești). De aceea, creștinii mărturisesc că Dumnezeu există, însă nu ca idee, ci ca realitate din afara noastră, dar care Se manifestă în cadrul experienței omului."2 Creștinul, în această experiență duhovnicească, pe Dumnezeu Îl experiază în calitate de Subiect personal necreat, o Treime de Persoane/Subiecte , iar nu ca pe un obiect. Întâlnirea personala cu Dumnezeu nu e produsul imaginației noastre, întrucât evenimentul întâlnirii cu Dumnezeu depășește capacitățile noastre imaginare. Dar ce este "persoana" ? Sfântul Sofronie Saharov de la Essex ne răspunde :"cunoașterea științifică și filozofică se exprimă în noțiuni și definiții :dar persoana e o ființă inaccesibilă formelor filozofice sau științifice de cunoaștere: în adâncul ei ea este ca Dumnezeu, incognoscibilă din afară, dacă nu se descoperă pe ea însăși unei alte persoane".3 În aceasta constă esența datului Revelat(Dumnezeu în calitate de Persoană Se descoperă pe Sine Însuși ca Persoană unei alte persoane - omul / Se face cunoscut omului în acest mod).

Dar cu dovezile teiste clasice ce facem? Ce caracter au acestea? În acest articol vom trata rapid subiectul, vom aloca mai mult timp asupra dovezilor teiste cu privire la credința în existența lui Dumnezeu într-un alt articol, acum mă voi rezuma doar la cuvintele teologului Pr. Dr. Bogdan Constantin Taifas: " Teiștii au prezentat dovezi raționale pentru credința lor privind existența Lui. Dar au reușit oare aceste argumente să demonstreze clar existența lui Dumnezeu? Ei bine, rolul lor, acestor dovezi, nu era să-L cuprindă pe Dumnezeu cu mintea, să-L demonstreze științific ca pe un obiect circumscris rațiunii, cum s-au așteptat savanții secolelor post-medievale, ci să demonstreze raționalitatea credinței, pentru a-i oferi un statut rațional. Înțelegeți? Argumentele raționale au demonstrat, în final, nu că Dumnezeu există, ci că este rațional să crezi că Dumnezeu există. Hegel intuiește faptul că argumentele clasice privind existența lui Dumnezeu au o funcție integrativă , nu demonstrativă [...] contestarea funcției demonstrative nu atrage după sine contestarea funcției integrative , pe care o au argumentele clasice. Pentru Hegel, domeniul credinței, cu cel al înțelegerii, cu cel al acțiunii converg în Dumnezeu. Dumnezeu, ca obiect al religiei și ca Subiect al persoanei, nu este nici doar credință, nici doar înțelegere, nici doar acțiune, ci fiecare domeniu îl exprimă în modul său unilateral, deși Dumnezeu este universalul. Cu toate că ambele caută adevărul, credința și rațiunea nu împărtășesc aceeași experiență, dar tocmai de aceea trebuie să se susțină una pe cealaltă. ... Credința nu este irațională, ci irațională este refuzul ei. [...] Chiar dacă dovezile teiste nu urmează sita logică, nu înseamnă că aceste dovezi nu sunt valide, nu înseamnă că își pierd orice legitimitate. Este posibil că dovezile teiste, chiar lipsite de validate formală, să producă motivații serioase în acceptarea existenței lui Dumnezeu, arată Norman Geisler în Filosofia religiei. Dovezile teiste nu sunt universabile. ... depășind acest moment, trebuie să cunoaștem că Scriptura, cartea de căpătâi a omului, nu încearcă deloc să demonstreze existența lui Dumnezeu. Ce-ar fi însemnat ca autorii biblici să dovedească prin argumente logice că Dumnezeu există? Aceștia erau siguri că se află în prezența unui Dumnezeu real, pe cât de convinși erau că se află într-un univers material. Nu existența lui Dumnezeu era urmărită de autorul biblic, ci prezența reală în viața sa. Pentru aceștia, Dumnezeu nu era o realitate dedusă logic, ci o realitate descoperită în propria viață. Într-un anume fel, fără să înfierăm rațiunea, ci doar raționalismul, pentru omul credincios a cărui credință se fundamentează pe realitatea Bisericii, dovezile teiste sunt irelevante. Nu este nepăsare. Convingerea pe baza argumentelor raționale presupune un demers necesar, dar insuficient" 4 în cunoașterea lui Dumnezeu.

În încheiere, doresc să vă pun la inimă cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos -Dumnezeu: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața" și pe ale Sfântului Apostol Pavel: "Nu fiți copii la minte, fiți copii când e vorba de răutate. La minte, însă, fiți desăvârșiți" (1Corinteni 14,20) Amin .

Bibliografie/Note de subsol:

[1] John C. Lennox, Groparul lui Dumnezeu: l-a îngropat știința pe Dumnezeu?, GBV România,2012, p.51

[2] Pr. Dr. Bogdan Constantin Taifas, Bunătatea lui Dumnezeu și Existența Răului în lume, Ed. Doxologia, Iași,2020, p. 18

[3] Ierom. Nicholas Saharov, Iubesc, deci exist: teologia arhim. Sofronie, trad. Ioan I Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2008, p.84-85

[4] Pr. Dr. Bogdan Constantin Taifas, Bunătatea lui Dumnezeu și Existența Răului în lume, Ed. Doxologia, Iași, 2020, p. 110-111;113-114

Faceți căutări pe acest blog

Creștinism - gânduri